Moodboard de weekend (3)

Emilia Barbu | 05 Iul 2014

De ploaie și ruj dramatic, kimono și craci.

1. Miss Otis Regrets - Bryan Ferry

Ai impresia că îți picură şi în paharul de martini. Iar sună telefonul. Iar s-a vorbit toată lumea să fie excepțional de imbecilă azi. Te-ai trezit cu urme de machiaj şi de mâini pe tine şi acum vor toți să afle ce şi cum. Ţi-ar plăcea să ai o menajeră bătrână, pe care să o şocheze că îți iei prânzul doar în kimono, parfum greu şi bijuteriile de fată ale mamei.

2. Lover’s spit - Broken Social Scene

N-a fost deloc rău aseară. Erai lichidă şi efervescentă şi te-ai lăsat aşa dusă pe străzi care noaptea par mereu altfel. Ce te mai distrează băieții înflăcărați, când decid ei că e cazul să îți ia fața udă între mâini, să îți netezească stângaci părul şi să se uite cât mai adânc în ochii tăi. Ce-or crede ei că găsesc acolo? Noroc că îi săruți imediat, să n-apuce să mai şi spună grozăviile care le pişcă limba. Şi te lipeşti toată rece şi cu haine ude de ei şi uiți.

3. Gun - Emiliana Torrini

Balet, piele, mătase şi degete lungi printre necunoscuți. Aluneci cu o mimă morbidă printre corpuri care se curentează într-un dans lipsit de grație şi de pericol. Transpirație, transpirație, alcool ieftin şi subsol puturos înviorat sinistru de jocuri de lumini care fac fețele şi mai groteşti. Fetița mohorâtă şi sârguincioasă de la balet a alunecat într-un film prost. Şi lumea începe să se prindă.

4. Halo (Goldfrapp remix) - Depeche Mode

Furtună în casa de păpuşi. Ţi-a zis că eşti drăgălaşă după ce ai muşcat până a dat sângele. Te cam plictiseşti şi nici tu nu mai ştii de ce faci unele lucruri. Parcă a uitat cineva să îți întoarcă cheița şi ai rămas aşa, suspendată între aceleaşi gesturi, într-o vară mocănită şi seacă. Zaci goală pe recamierul tapițat, înconjurată de atâtea vechituri încărcate şi grele, moşteniri de familie cu un nume. Te ridici înaltă şi albă şi te dai cu pudră rusească şi cu cel mai purpuriu ruj pe care-l găseşti. Zici că eşti decupată din alte vremuri, mai lipseşte un Modigliani să te picteze. Îți despleteşti părul în oglinda pătată, te întorci pe vârfuri şi îl aştepți ca o Deneuve în dizgrație. 

5. Addictive - Faithless

N-ai mai ieşit din casă de o săptămână. Petreceri la fel de deşănțate, ploaie continuă şi sticle mereu prea goale. Îți dai ochii peste cap şi mai dai o pagină. Credeai că o să fie mai distractiv.

6. Non credere - Róisín Murphy 

Ce frumos îți vine combinezonul vechi al mamei. Mătase din vremurile în care se remaiau ciorapi. Ai degetele ei lungi, dar pianul nu s-a lipit de tine. Te-ai visat mereu muză şi nu domnişoară înzestrată. Şi acum te-ai trezit în rolul mult aşteptat ca să te prinzi că eşti un clişeu aşteptând un semn de la ibovnicul prea artist ca să mai sune. Ai chef de un film vechi cu Lauren Bacall şi mult sictir alb-negru, înecat în cognac.

7. Synthetik - HTRK

Azi te-ai trezit cu soare în ochi după mult timp. Vezi cu ei întredeschişi dâre de praf lucind în aerul stătut. Încet-încet te dezmeticeşti şi simți o mână pe talie, parcă e singura prezență care nu atârnă greu în casa asta veche. Parchetul scârțâie a paşi mărunți transformați într-un ciocănit. Deschizi uşa, e doamna Nina cu micul dejun şi cu fața ei de servețel mototolit şi indignat. Se face că nu observă că eşti  goală, cu pielea abia trezită şi acoperită doar în urme de cearşaf. Îi iei tava fără niciun cuvânt şi o pui pe pervaz. Îl iei de mână şi îl tragi cu forța din pat. Vă aşezați pe marginea geamului care dă spre grădină, în soarele care vă dezbracă şi mai mult. A trecut potopul şi vă uitați unul la altul de parcă ați fi primii oameni.

***
Moodboard de weekend (3) playlist

Pin It email