Cineclub FILM MENU: Boy Meets Girl (r. Leos Carax, 1984)

Teona Galgoţiu | 30 Ian 2019

Joi, 31 ianuarie, la 19:00, în sala de cinema a UNATC. Despre film, cu Teona Galgoțiu.

De ce trebuie văzut filmul?

Filmul de debut al lui Leos Carax este un omagiu adus spiritului revoluționar al Nouvelle Vague-ului, dar care pe alocuri pare că îl chestionează, printr-un filtru mai dark, care se îndepărtează de atmosfera romantică a anilor ’60. Așa că fie că îți plac Godard și Truffaut, fie că nu, Boy Meets Girl merită văzut pentru felul diferit de a explora poezia în cinema, fără să-și nege, totuși, părinții.

Ce ar trebui văzut înainte și ce după?

Deși făcut 28 de ani mai târziu, cu același Denis Lavant în rol principal, cred că Holy Motors (2012) merită văzut înainte, filmul care l-a adus pe Carax în mainstream și care îl desparte incontestabil de înclinația de a reinterpreta stilistica Noului Val Francez, lucru care i s-a reproșat de multe ori în criticile primelor sale filme. În ordinea asta, debutul regizorului o să pară mai degrabă o înghițitură foarte mică și concentrată a universului din ultimul său film, care orchestrează haosul absolut cu atâta lejeritate că nu apuci să te obișnuiești cu ea chiar dacă e vizibilă din primele minute. Iar după, în mod natural, Mauvais Sang (1986), tot o poveste de iubire imposibilă, de data asta color. Mai trebuie să zic cine îl joacă pe protagonist?

Ce trebuie știut despre regizor?

Richard Brody de la The New Yorker l-a numit pe Leos Carax „un meteorit al cinema-ului anilor ’80”, comparație care i se potrivește și din punctul de vedere al originalității filmelor sale, majoritatea devenind filme-cult care par mai degrabă să fie un curent în sine decât să se potrivească vreunei definiții deja existente în istoria cinema-ului, dar și din cauza naturii sale destul de alienate față de lumea contemporană, o temă pe care o explorează în fiecare dintre filmele sale. De asemenea, emblematică este și colaborarea cu Denis Lavant, cu care a lucrat la toate lungmetrajele sale, în afară de Pola X (1999), prin care regizorul pare că își dă frâu alter ego-ului său, pe care de obicei îl cheamă Alex (numele adevărat al lui Carax).

***
Proiecția filmului va fi urmată de o discuție moderată de Teona Galgoțiu și Teodora Leu, redactori Film Menu. Intrarea este liberă.
Pin It email