Cineclub FILM MENU: Mein Liebster Feind - Klaus Kinski (Werner Herzog, 1999)

De ce merită văzut filmul?

E impresionant să urmărești cupluri de regizori și actori care par că își potențează unul altuia forța creatoare. În My Best Fiend, Werner Herzog face un traseu al colaborărilor pline de momente de criză cu actorul Klaus Kinski, printr-un șir de anecdote atât de exagerate încât par inventate. Deși ambii protagoniști ai documentarului au niște personalități extrem de puternice, dominante și uneori distructive, sunt surprinse momente de fragilitate care funcționează ca motor emoțional al narațiunii și adaugă un strat de interpretare asupra filmelor realizate împreună. O descriere on point a direcției filmului citată direct de la regizor: „Together we were like two critical masses which made for a dangerous combination when coming in contact. We belonged together. We were willing to go down together”.

Ce ar trebui văzut înainte și după?

Pentru că în My best Fiend se pune accentul pe nebunia lui Kinski mai puțin decât pe a lui Herzog de parcă cea de-a doua nu ar fi la fel de concretă și acaparatoare, aș zice că scurtmetrajul Werner Herzog Eats His Shoe al lui Les Blank e o introducere bună. Titlul e un spoiler în sine - pur și simplu Herzog își respectă promisiunea de a-și mânca propriul pantof dacă Errol Morris termină de filmat Gates of Heaven. Tot înainte, Aguirre, the Wrath of God, care marchează începutul colaborării acestui cuplu dement regizor-actor, prin care se poate face cunoștință cu privirea fixată a lui Kinski și apetența lui Herzog pentru personaje cu mize bigger than life. Pentru după, recomand Woyzeck, un film apărut în același an cu mai faimosul Nosferatu. Un tur de forță actoricesc și un film foarte emoționant din perspectiva căpătată în urma familiarizării cu relația lor de love&hate și cu alienarea tot mai violentă a lui Kinski.

Ce trebuie știut despre regizor?

Se întâmplă destul de des ca genul de public care nu are neapărat interese și căutări cinefile să aibă anumite prejudecăți față de filmul documentar, de exemplu că majoritatea sunt reportaje lungi narate lent. Față de genul ăsta de reticență, documentarele lui Werner Herzog funcționează drept un contra argument bun, mizând pe o traiectorie narativă asemănătoare mai degrabă cu cea a unul film de ficțiune. Așadar, Herzog experimentează cu granița dintre cele două genuri și devine unul dintre cei mai importanți autori ai Noului Val German, printre care se numără Fassbinder și Schlöndorff. Personalitatea lui excentrică și ambiția uneori poate exagerată care l-au împins în niște proiecte cinematografice ale căror povești de pe platou sunt o experiență în sine, l-au ajutat și în creerea unei persona recognoscibile și care a inspirat multe generații de regizori. Și pentru că e o informație sweet, țin să menționez că Truffaut l-a numit la un moment dat „cel mai important regizor de film în viață”.

***

Intrarea este liberă. Proiecția filmului va fi urmată de o discuție moderată de Teona Galgoțiu, studentă la Regie de Film, și Emil Cătălin Vasilache, student la secția de Comunicare Audio Vizuală, în cadrul UNATC.