Concursul Naţional de Scenarii 2013

Redacția | 15 Feb 2013

Trimite scenariul tău de lungmetraj, scurtmetraj sau documentar până pe 1 aprilie.

Concursul Naţional de Scenarii iniţiat de HBO România, în parteneriat cu Asociaţia Pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR), care organizează Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF), îşi propune să găsească şi să promoveze noi nume în industria românească de film. 

Concursul are 3 categorii. Cele de Lungmetraj și Scurtmetraj sunt dedicate exclusiv amatorilor, în timp ce la Documentar se pot înscrie atât amatori, cât și profesioniști. 

Înscrierile se pot face doar pe site-ul HBO, până pe 1 aprilie, la ora 11 fix. 

Premiile ediției din 2013 sunt:

- Premiul HBO pentru cel mai bun scenariu de lungmetraj: 3000 USD. 
- Premiul HBO pentru cel mai bun scenariu de scurtmetraj: 1500 USD. 
- Premiul HBO pentru cel mai bun scenariu de documentar: 2000 USD.

În cazul în care scenariul declarat câştigător e realizat de mai mulţi autori, premiul oferit la categoria respectivă urmează a fi împărţit în mod egal între aceştia.

- Premiul HBO - 3 zile la TIFF va fi pus la dispoziţia celor 9 (nouă) finalişti ai celor trei categorii şi constă în următoarele: 3 zile de festival al căror cost va fi acoperit integral (pe lângă cazare şi transport, acest pachet include şi accesul gratuit al finaliştilor la toate proiecţiile şi invitaţii VIP la evenimentele speciale ce vor avea loc în aceste zile - detalii despre aceste evenimente puteţi gasi pe site-ul www.tiff.ro).

Componenţa juriului celor trei categorii va fi anunţată pe 15 martie. 
Câștigătorii vor fi anunțați în cadrul TIFF, care se va desfășura la Cluj în perioada 31 mai - 9 iunie 2013.
Pin It email