D'inno Lab = CROS + Modulab + SUB25

Redacția | 08 Iul 2013

Laboratorul de soluții creative la problemele comunității.

Asociația CROS (Centrul de Resurse pentru Organizații Studențești), în parteneriat cu Modulab și SUB25 lansează proiectul „D’inno Lab - laboratorul de soluții creative la problemele comunității” ce se adresează sectorului non-guvernamental din România. Soluția propusă prin proiectul D’Inno Lab este de a testa o alternativă nouă de rezolvare a problemelor comunității prin folosirea metodololgiei Design Thinking și să valorifice tehnologii emergente accesibile acum publicului larg, precum imprimarea 3D sau platforme de interactivitate.
 
Proiectul a fost lansat pe data de 1 iulie 2013 și propune realizarea unor prototipuri tehnologice care să constituie soluții creative la problemele cu care se confruntă tinerii din România, la nivelul vieții în comunitate. Problemele vor fi identificate cu ajutorul reprezentanților sectorului non-guvernamental, care sunt invitați să propună soluții ce vor fi analizate și discutate cu experți în tehnologie, în comunicare și diverși actori din societatea civilă. Noile tehnologii de fabricație digitală oferă cauzelor sociale posibilitatea de a trece dincolo de obiective de tip “conștientizare / informare” și de a produce soluții sociale și tehnologice intregrate la probleme ale comunității - care să fie relativ accesibile financiar, scalabile, măsurabile, sustenabile.
 
Proiectul este structurat în patru ateliere în urma cărora vor fi identificate probleme și apoi soluții propuse de către participanți, iar patru dintre acestea vor fi selecționate, după criterii ce țin de potențialul de impact, fezabilitate și sustenabilitate, și dezvoltate la nivel de prototip tehnologic, plan de implementare și strategie de comunicare. Soluțiile se vor adresa unor probleme recurente spațiului public autohton ce țin de educație, ecologie urbană, susținerea persoanelor cu handicap, probleme ale pietonilor/biciciștilor în traficul din capitală, etc.
 
Proiectul „D’Inno Lab - laboratorul de soluții creative la problemele comunității” este realizat cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică, program finanţat de Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe, administrat de Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile.
 
Mai multe detalii despre proiect, precum și formularul de înscriere, sunt disponibile pe pagina de facebook a proiectului.
 
Acest eveniment este parte a proiectului “D’Inno Lab - laboratorul de soluții creative la problemele comunității”, realizat cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică, program finanţat de Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe, administrat de Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile.
Pin It email