12 (douăşpe) recomandări de weekend

Redacția | Paul Alexandru | 14 Noi 2014

11 recomandări culturale și o + recomandare.

1. Prima ediție Urban Eye a început ieri - este primul festival de film în care personajul principal e arhitectura. Recomandăm (pe) scurt: în seara asta Cathedrals of Culture II (3 regizori vorbesc cu 3 clădiri: Centrul Pompidou, Institutul Salk, superba Operă din Oslo) și sâmbătă aici..adică acolo, documentarul Laurei Căpăţână Juller despre două adolescente din Maramureș crescute de bunici, în absența părinților plecați în Spania, cât și Venice Syndrome, documentar despre orașul-muzeu, călcat de peste 60 000 de turiști zilnic, dar care a scăzut drastic la 50 000 de locuitori. Mai multe de văzut.

2. Ice Comic-Con începe azi și se va încheia duminică, la Palatul Copiilor. Prima zi este dedicată târgului Comic-Con, iar în celelalte două zile vor fi prezenți pentru poză și 3 actori din Game of Thrones. Biletele se pot lua și de la fața locului, dar nu vor mai fi multe.

3. KINOdiseea e festivalul de filme pentru copii care-ncepe azi și are în program proiecții și ateliere pentru cei mici. Asta nu-nseamnă că nu ne băgăm și noi la câteva animații, pe care le-am ales pentru voi aici

4. Cine n-a fost până acum la Ideo Ideis, festivalul de la Alexandria, are ocazia să vadă cu ce se mănâncă în seara asta la ArCub, de la 19 la 02. Noaptea Teatrului Tânăr este un concentrat de festival gândit pentru București și care își propune, într-o manieră cât mai relaxată, să le arate adolescenților că teatrul poate fi tânăr, iar cultura poate fi cool.

5. Acum ceva timp, în clădirea ce găzduiește Colectiv-ul funcționa fosta fabrică de teniși Pionierul. Diseară, aici va fi o petrecere specială Sneakers Boutique. Invitați: Nopame, Charlie Boy, Brother Tzuc, Costa și VRT.

6. Pentru matinali, sâmbătă dimineață, de la 10 și de la 12, la teatrul Țăndărică din Lahovary vor fi reprezentații ale one woman show-ului Unde nu-i cap, vai de picioare, de Ada Lupu, premiată anul ăsta la gala HOP: artista e singură pe scenă și-și caută și animă propriul corp. Festivalul Internațional de Teatru de Animație continuă săptămânana viitoare și avem câteva recomandări alese pe sprânceană

7. Sonor a debutat în organizarea de evenimente în luna august cu o mare reușită la care au participat Subcarpați, CTC și Silent Strike (clip nou!). Sâmbătă, lineup-ul va fi mai consistent: Șuie Paparude, Gojira&Planet H, AFO, Flou Rege, Yelllow, raku și Power Pe Vinil. Asta se-ntâmplă la Arenele Romane, iar bilete se mai găsesc cu 35 lei acum sau cu 50 lei, la intrare.

8. Berăria H a ținut o largă serie de concerte încă de la început de toamnă, iar sâmbătă o va continua cu Robin & The Backstabbers. De la 22.

9. Project A, expoziția bianuală a absolvenților Assamblage Școala de Bijuterie Contemporană, e deschisă pe 15 şi 16 noiembrie la Galeria Galateca. 24 de designeri incită la redescoperirea sau analiza unor elemente sacre, interzise, ascunse, a unor superstiții și stereotipuri culturale, ritualuri, practici și credințe sociale. Intrarea este liberă. Program: 11:00 - 20:00.

10. După Festivalul Filmului Francez și Zilele Filmului German, Bucureștiul găzduiește Săptămâna Filmului Maghiar. Mai aveți timp să prindeți filmele din ultimele 3 zile, pentru a vă pune la punct cu cinematografia vecină. Proiecțiile filmelor vor avea loc la Muzeul Național al Țăranului Român, în studioul Horia Bernea.

11. Dacă în bătălia pentru bilete de la ediția de anul acesta a Les Films de Cannes à Bucarest nu ați apucat să vedeți tot ce voiați, mai puteți prinde 4 dintre ele și weekendul ăsta la Cinema Elvira Popescu: Maidan, Leviathan, Winter Sleep și Bridges of Sarajevo. Program

+: București + toată țara: duminica asta, votăm. 
Pin It email