Spaţii aparent anonime în fotografia lui Lucian Bran

Cătălina Miciu | 10 Ian 2017

Despre fotografie ca mod de înțelegere a naturii, într-un interviu cu fotograful Lucian Bran, autorul proiectului Borrowed Territories.

Anul trecut, Galeria Posibilă a susținut debutul editorial a trei artiști fotografi – Lucian Bran, Bogdan Gîrbovan și Michele Bressan. Ultimii doi lucrează încă la R.A.P.I., un proiect de găsire, fotografiere și indexare a relicvelor de război, în timp ce Borrowed Territories, cartea lui Lucian Bran, studiază locurile din România unde s-a filmat Hatfields & McCoys, un western care spune povestea a două familii din timpul Războiului Civil American. 

Cum te-ai apropiat de fotografie?

Prin 2003-2004, când eram student la informatică, domeniu de care nu prea mă simțeam atras, aveam un prieten care era interesat de fotografie și cu care petreceam mult timp împreuna. La un moment dat, ne-am înscris la cursurile Școlii Populare de Arte, la secția foto. Pe atunci acest mediu nu era nici pe departe atât de popular ca acuma. Având în vedere că atunci încă se făcea fotografie pe film, la școală, timp de un an, am stat mult în camera obscură developând și mărind filme alb/negru. Așa mi-am dat seama că asta aș vrea să fac pe viitor, iar doi ani mai târziu m-am înscris la Universitatea Națională de Arte din București.

Analog sau digital?

Lucrez doar pe film. În facultate am tras primul an pe digital și apoi pe film de 35mm. Formatul 2/3 nu prea mă avantaja, pentru că eram interesat în special de peisaj, și am trecut pe format mediu, 6/7. Iar de aproape trei ani trag pe plan film.

Vorbești deseori în cadrul proiectelor tale despre cinematografie ca mod de exprimare. Te-ai gândit să schimbi arta sau măcar să încerci ceva în zona cinematografică?

Mi se pare că e foarte greu să faci film fără studii de cinematografie. Oricum, mă interesează mai degrabă video-ul decât filmul; e mai aproape de zona de artă vizuală. E un mediu mai liber și mai experimental, care nu presupune costuri mari și echipă de producție, ca în film. Borrowed Territories are și o parte video, care este prezentată în expoziții.

De unde vine inspirația pentru proiecte?

Cam toate proiectele mele se bazează în mare parte pe relația dintre oameni și natură. Uneori sunt idei interconectate care se dezvoltă de la un proiect la altul. În general, mă interesează percepția pe care individul o are față de mediul în care trăiește și cum se adaptează la el în diverse situații.

Cum s-a născut Borrowed Territories și de ce?

Proiectul a apărut din dorința mea de a explora peisajul aparent anonim, un spațiu care nu-ți spune nimic și pe care dacă-l vezi într-o fotografie să te întrebi ce stă în spate, care-i motivul care l-a determinat pe fotograf să facă imaginea asta. Filmul mi-a oferit contextul potrivit pentru a aborda peisajul din punct de vedere geologic, geografic, istoric și temporal. Toate aceste caracteristici ale unui loc sunt discutate prin proiect.

Dar ideea de carte cum a luat naștere?

Am vrut ca proiectul să ajungă într-o formă prin care poate fi văzut de cât mai mulți oameni, și nu doar pe monitor. Dacă destinația filmului este ecranul, a fotografiei este printul. Deci trebuia să apară o carte pentru asta. Împreună cu Alin Cincă - designerul cărții, am convenit la forma asta, care seamănă cu un caiet de regizor, un dosar în care ai scenariul și locațiile la un loc, pentru a compune povestea. Împreună cu Alexandra Manole, editorul cărții, am ales autorii textelor (Magda Radu, Augustina Stanciu, Bogdan Iancu și Monica Stroe), care oferă o analiză complexă asupra diferitelor apropieri pe care proiectul le propune.

E și în carte un citat din Susan Sontag - „aparatul de fotografiat e un dictator absolut”. Ție ce îți dictează aparatul tău?

Cred că îmi dictează să nu ignor subiectele care mă preocupă. Se mai întâmplă uneori să treacă două sau trei luni în care nu fotografiez nimic. Și atunci trage tot mai tare de mine să ies, să lucrez ceva. Lucrul cu plan film e deosebit de orice alt mod de a fotografia. Principiul e același, dar ești mult mai concentrat. E ca un instrument cu care studiezi foarte atent și apoi fotografiezi, așadar aș putea spune că aparatul îmi dictează o disciplină aparte.

Cum lucrezi? Odată încheiat proiectul revii vreodată la el? E închis Borrowed Territories?

În general nu revin pe proiecte. Din Borrowed Territories o să păstrez doar conceptul, dar nu mă mai leg de film. Aș vrea să-l aplic și pe alte cazuri în care un loc este altceva decât pare. De fapt, mai degrabă revin pe idei. Recent am reluat un proiect mai vechi, Structuri Alienate, pe care vreau să-l adaptez în zona arhitecturală urbană, analizând impactul social pe care transformarea unui loc îl creează. Este un proiect în care încerc să aduc o abordare nouă în tehnică, pentru a sugera esențialul.

Proiectele tale prezintă în diverse forme natura. E un subiect care te interesează în mod deosebit sau e doar o coincidență?

Mă interesează, deoarece am crescut în Brașov, foarte aproape de natură. A fost poate primul mediu natural care m-a făcut să-mi pun întrebări, să mă confrunt cu mine. Natura mi se pare, în primul rând, un spațiu meditativ. În general, subiectele pe care le-am urmărit au legătură cu sinele. La prima vedere este o imagine observațională sau documentară, dar privite mai în amănunt imaginile vorbesc despre o legătură aproape spirituală cu natura.

Ce te interesează să rămână pentru privitor din fotografiile tale?


Proiectele mele vorbesc despre tranziția și adaptarea individului din perioada post-comunistă către prezent, fie că e vorba de relaționarea acestuia cu mediul înconjurător și cu alte persoane, fie că mă refer la procesul prin care spațiul românesc este valorificat și slujește mândriei naționale. E nevoie de un nivel mai ridicat de conștientizare și implicare a individului pentru a putea percepe fenomene ce țin de dezvoltarea societății.

***
Cartea se poate lectura/cumpăra de la Galeria Posibilă și Anthony Frost English Bookshop.
Pin It email