Cine e Prinţesa Pulii?

Anca Adina Cojocaru, graphic designer şi ilustratoare pasionată de scris şi tentată de design vestimentar, a lansat vara asta I Maculate, o colecţie-capsulă de haine axată pe trei personaje. Sirena în fustă See Sick, cu solzi pictaţi manual în cam patru zile. Vrăjitoarea cu rochii inspirate de tatuajele prizonierilor din închisorile ruseşti. Şi prima născută, Prinţesa Pulii, în top vindecător strâns ferm în jurul pieptului, şi fustă de bal cu atât mai indecentă cu cât te apropii mai tare de ea. Fata asta e alintată, impertinentă, toantă, curajoasă sau ironică sau câte un pic din toate. Pentru că fiecare o vede altfel, am scos o foaie de hârtie în redacţie şi am dat test cu o singură întrebare: Cine e Prinţesa Pulii?

Viță nobilă renegată cu înverșunare și scuipată dacă e nevoie, unghii roase, rochii cu crinolină și tiv murdar. Am văzut-o ultima dată în baie la Panic, își aranja supărată câteva șuvițe vopsite cu ceva ieftin (cred). Era îmbrăcată în piele din cap până-n picioare și îi tremurau mâinile. Când s-a eliberat wc-ul, am așteptat câteva secunde, că ea era la rând. S-a uitat la mine uimită și s-a abținut să nu râdă. Am fugit în wc că m-a intimidat și am stat cu urechea lipită de ușă. Un tușit gutural, dar și de prințesă. Când am ieșit nu mai era acolo, dar își uitase rujul; roz deschis. Mă dau cu el numai în casă, când sunt melancolică și am gesturi precise (e dramatic).

Prințesa P. apare mereu când iei o pauză de la lumina roșie de club (în baie sau afară) - urechile îți pompează cea mai brută liniște și simți că n-ar trebui să fii acolo, ci într-un loc mult mai feeric și important. Și când aproape ai o stare de eroină, Prințesa te ia la caterincă și te trimite la bar.

Varianta masculină: Andrew din Andrew in Drag de la Magnetic Fields [Teona G.]
_

S-a autoproclamat prințesă de la patru ani, după ce a citit Prințesa și bobul de mazăre. A crescut și s-a reprofilat pe un regat mai interesant. Ascultă muzică de gagici independente: Grimes, Azaelia Banks, Beyonce, câteodată, și poartă doar un cercel și ăla lung. A purtat fusta la nunta unei rude și a asortat-o cu balerini argintii cu efect de oglindă și cu un tricou alb tăiat mai scurt de buric; perlele maică-sii o făceau decentă. Babele din familie i-au lăsat ruj pe obraz și i-au spus că ea va fi următoarea la măritiș în timp ce șopteau „vai, mamă, ce fustă frumoasă cu flori ai”. La restaurant, fotograful i-a vărsat vinul roșu pe fustă: „scuze, te ajut s-o cureți”/ „mai bine ajută-mă să o dau jos”. [Miruna P.]
_

Strălucitoare, voluptoasă, indecentă, Prințesa Pulii are capul plecat ca o mironosiță. 

Sunt în atelierul din față de la Pompidou, printre creaturile fantastice ale lui Brâncuși: păsări măiastre, nou-născuți și domnișoare, pe care în 1926 când artistul a expus prima oară în State americanii le-au trecut la vamă drept ustensile de bucătărie. Am 13 ani, sunt cu ai mei, și mi-e rușine să mă zgâiesc la ustensila asta incredibilă pe care Brâncuși o numește Princesse X.

Prințesa X e din bronz și aduce cu litera C, îmbrăcată în forme pline, perfecte, peste care îți vine să-ți treci degetul. În strălucirea rotunjimilor ei se reflectă toate obiectele din proximitate și vizitatorii, de parcă toată camera s-ar învârti în jurul vanității ei. Pentru Brâncuși, ea este Marie Bonaparte, despre care se spune c-avea mereu pe masă o oglindă în care să se privească. Cu chipul ei fără trăsături, aplecat deasupra sânilor superbi, se contemplă, sigură că e mereu privită și dorită.

„Iată un falus!”, ar fi zis Matisse.

Prințesa X a fost refuzată, pe motiv de pornografie, la Salon des Independants de la Paris în 1920. Întoarsă spre stânga, eternul feminin al sculpturii o dezvăluie în toată indecența și neobrăzarea ei masculină în care capul rămâne cap, dar sânii devin coaie. Trecute deceniile, pudibonderia, scandalul și dezbaterea asupra reprezentării în arte, Princesse X azi se ridică deasupra sexelor ei și tronează la loc de marcă în muzeul de la Philadelphia, unde strălucește ca o bijuterie. [Karin B.]
_

Definiția valsului, avant la lettre: Aurora dansează cu prințul și ursitoarele dansează culori pe rochia ei cu baghetele magice. 

Valsul 1: La un Revelion. El era oribil de transpirat, ea, oribil de dornică să se termine și să meargă acasă la păpușile ei. Valsul 2: În sufragerie, cum altfel, exersând cel mai desăvârșit dans dintre toate câte au fost pe pământ, cu capul lăsat ușor pe spate și mâinile poziționate greșit în jurul aerului tandru. Valsul 3: Clasa a 4-a. S-a ascuns în buda fetelor, unde nu intra de altfel niciodată pentru că era ud pe jos și mirosea a pipi. Doar ca să nu afle băiatul ăla că ea nu știe să danseze. Valsul 4: La o nuntă, cu un unchi ai cărui pantofi aveau boturi ca de crocodil. Deși părea mai simplu, nu i-a ieșit partea cu „lasă-te condusă”. Valsul 5: Trupuri țepene căutând scăpare. Niciun băiat n-avea stofă de prinț, iar ea clar nu lăsa capul pe spate. Poate dansul ăla nici măcar nu există. Valsul X: Dragă Walt Disney, ce e bine să știe o tânără femeie: vals sau twerking? [Gabriela P.]
_

„Nu cred că era nevoie de o tonă de portocale în whisky sour”, murmur imperceptibil printre dinții care mușcă paiul cu care sorb dezgustat băutura ratată. În unele zile pur și simplu nu merită să te ridici din pat. De jur împrejurul meu, pare că asist la un curs de Heimlich pentru începători, dar un sadic s-a gândit să pună și niște muzică. Mă așez lângă B, îi cer a noua țigară pe seara asta, îi explic că trebuie neapărat să-l reconsidere pe Woody Allen. Cum să nu-ți placă Manhattan, frate? În unele zile pur și simplu nu merită să te ridici din pat. Ci să rămâi acolo, să privești în gol cu capul la 90 de grade pe saltea și să încerci să distingi versurile melodiei care se aude de dincolo de perete, cocoloșindu-te cu ideea că ziua ce va urma este destinată unor lucruri mărețe. Uneori chiar mă simt Prințesa P. [Paul P.]

Fotografii de Vlad Bîrdu. Prințesă: Simona Giura.
Imaculatura pe Facebook